Alte compartimente și activități

Administratia

Administraţia spitalului este asigurată de mai multe birouri, fiecare dintre acestea având sarcini bine stabilite. Dintre ele biroul RUNOS este subordonat in mod direct managerului unităţii, celelalte sunt subordonate directorului financiar-contabil. Activităţile subordonate:

  • biroul contabilitate financiar
  • biroul aprovizionare - administrativ
  • comp. inteţinere - reparaţii
  • centrala Termică
  • Bloc Alimentar
  • Centrala Telefonica
  • Transport
  • Pază
  • Spălătorie

Bloc alimentar

Blocul Alimentar este situat de asemena la parerul clădirii principale şi asigură alimentaţia necesară pentru toţi pacienţii internaţi în spital. Baza alimentaţiei o constituie donţiile de conserve pe care le primim anual din partea fundaţiei Stichting Comite Baraolt din Goes, Olanda. La aceasta se adaugă unele alimente achiziţionate din ţară precum şi donaţiile primite de la diferite persoane fizice bine intenţionate. Personalul Blocului Alimentar este alcătuit din patru bucătărese, care asigură activitate în funcţie de necesităţi, după masă, sâmbâta şi duminica. În urma reorganizăriilor şi modernizărilor efectuate Blocul Alimentar a obţinut Autorizaţia Sanitar Veterinarănr. VA746 din data de 25.02.2009.

Spălătoria

Spălătoria este de asemenea o activitate anexă foarte importantă. Zilnic se adună un număr mare de rufe murdare mai ales la secţiile cu profil chirurgical, dar şi la pediatrie. Din păcate aparatura este veche, consumă foarte multă apă şi energie electrică şi ar fi necesară schimbarea lor, dar din păcate şi clădirea are probleme structurale serioase. Ar fi nevoie de o investiţie serioasă din partea autorităţilor locale pentru a dota spitalul cu o spălătorie modernă.

Centrala Termică

Centrala termică a fost acum câţiva ani ceea mai mare problemă a spitalului. A fost dotată cu utilaje cu consum foarte mare apă şi gaz metan, pompele aveau motoare mari cu un consum enorm de energie, tevile din reţeaua de distribuţie erau ruginite şi găurite. În aceste condiţii cu tot consumul enorm de resurse confortul trermic nu a fost asigurat deloc. În saloane fiind foarte frig peste tot se utilizau radiatoare electrice care creşteau şi mai mult consumul de energie electrică. Situaţia s-a rezolvat în anul 2006 când în sfârşit s-a realizat proiectul Phare câstigat în anul 2002 întitulat: Modernizarea sistemului de încălzire centrală şi izolaţia termică a Spitalului Orăşenesc Baraolt. Prin acest proiect de 136000 de Euro au fost schimbate centrala termică complet cu unul foarte performant, au fost schimbate toate ţevile şi radiatoarele din reţeaua de distribuţie şi au fost schimbate toate uşile şi ferestrele exterioare cu altele în sistem Temopan. În urma acestei investiţii Centrala Termică funcţionează aproape automat, la parametrii optimi, şi asigură un confort termic ideal.

Colectarea deseurilor pe categorii

Etapa de colectare separata a deseurilor pe sectii sau la locul de producere se efectueaza pe trei categorii si este urmata de cantarire:

  • Deseuri asimilabile cu cele menajere
  • Deseuri intepatoare – taietoare
  • Deseuri infectioase

Cantarirea deseurilor se face cu acelasi tip de cantar in intreaga unitate sanitara.

Prima categorie se colectează în saci menajeri de culoare neagră în coşuri de gunoi separate apoi în pubele separate şi se transportă la groapa de gunoi a oraşului în baza unui contract încheiat în acest sens cu SC TEGA SA.

Deşeurile infectate se colectează în saci de plastic de culoare galbenă, în coşuri de gunoi separate apoi se colectează într-o clădire separată care este dotată cu ladă frigorifică pentru a preveni descompunerea acestor deşeuri în timpul depozitării temporare.

Deseurile înţepătoare tăietoare se colectează în cutii de carton de culoare galbenă şi se colectează în aceeaşi clădire cu deşeurile infectate, dar în pubele de plastic uşor de spălat şi dezinfectat.

Cantitativ lunar se transportă pentru eliminare finală circa 250 kg deşeuri înţepătoare respectiv 130 kg deşeuri infectante.

Metodologia de culegere a datelor de mediu

Metodologia de culegere a datelor referitoare la deseurile rezultate din activitatiile medicale cuprind urmatoarele etape:

  • Instruirea personalului
  • Stabilirea metodei de lucru
  • Stabilirea modului de calculare a mediilor cantitatilor deseurilor produse
  • Stabilirea modului de calcul al cantitatii totale lunare pentru completarea fiselor interne de gestionare a deseurilor conform HG nr 856/2002

Efectuarea investigatiei sondaj

Investigatia sondaj se efectueaza o data pe trimestru , pentru surprinderea variatiilor cantitatiilor de deseuri in functie de anotimp, si se realizeaza in zile de marti, miercuri si joi tocmai pentru a surprinde variatiile de deseuri in mijlocul saptamanii.